video Ovidiu Herea, cu fularul lui Dinamo la gât! Fostul căpitan al Rapidului a reacționat imediat

Foto 1/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Ovidiu Herea, cu fularul lui Dinamo la gât! Fostul căpitan al Rapidului a reacționat imediat

Vlad Stoica   |   Publicat: 08.06.2025 10:45   |  Actualizat: 08.06.2025 14:29

Legenda rapidistă Ovidiu Herea (40 de ani) este din nou ținta glumelor pe rețelele sociale. Dacă prima dată s-a trezit învăluit în tricoul celor de la FCSB, de data aceasta a primit un fular al rivalei Dinamo.

Ovidiu Herea a devenit, în aceste zile, campion în Liga 4 din Teleorman cu CSL Nanov și va lupta pentru promovarea în Liga 3 cu o altă campioană, a județului Vâlcea, Păușești Otăsău, pe 22 și 29 iunie.

  • Fostul internațional nu este doar jucător, ci și antrenor. În plus, este ajutat și de fratele său, Claudiu.

Ovidiu Herea, urmărit peste tot de însemnele rivalelor

Așa cum se obișnuiește după un sezon bun, jucătorii celor de la CSL Nanov au organizat o petrecere de final, alături de persoanele dragi.

Într-un moment de maximă relaxare, unul dintre colegi a considerat că este momentul potrivit pentru a-i pune lui Ovidiu Herea un fular cu rivala Dinamo la gât, iar imaginile au devenit virale pe TikTok.

Fostul jucător al Rapidului a simțit că ceva nu este în ordine, mai ales că fularul era de culoare roșie: ”Ce-i ăsta, mă?”. L-a verificat imediat, iar temerea i s-a adeverit: aparținea lui Dinamo.

Herea a gustat gluma colegului său, însă nu avea de gând să rămână cu fularul ”câinilor” prin preajmă prea mult timp. L-a luat și l-a azvârlit în sus, în două rânduri, până l-a îndepărtat din zona sa, spre amuzantul celor aflați de față.

Ovidiu Herea a fost jucătorul Rapidului în perioada 2007-2013, fiind unul dintre jucătorii importanți ai giuleștenilor din acea perioadă. La un moment dat, banderola de căpitan ajunsese pe brațul său.

Ovidiu Herea, după ce a văzut tricoul FCSB-ului pe el: ”Bă, ce p**a mea!"

În urmă cu câteva săptămâni, Ovidiu Herea a fost victima unei farse la modă în fotbalul european. Fără să aibă habar, frizerul i-a o pelerină de protecție de care era atașat tricoul celor de la FCSB, club pe care nu-l are deloc la inimă, în urma trecutului rapidist.

Bă, ce p**a mea! Du-te de aici. Mă filmezi, nu?", a exclamat Herea în acel moment.

Foto 5/5

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Suma de bani pe care ar fi primit-o Ronaldinho pentru a veni în România: ”El și Adriano erau faliți”

Dan Alexa, mesaj pentru Alex Bodi: ”Mie îmi place cârcota asta foarte mult! Ajungi să te bați în asemenea situații”

iAMsport LIVE, 16 iunie. Florin Prunea și Gabriel Răduță sunt invitații lui Costin Ștucan

Starul englez ”joacă doar în deplasare”. Fanii l-au filmat și i-au trimis soției

Alex Bodi i-a făcut praf pe Gabi Tamaș și Dan Alexa: ”Doi fătălăi. Nu aveți treabă cu bătaia”

Prunea, ”prins în ofsaid” la iubita altuia: ”Am sărit pe geam când a venit bărba-su, dezbrăcat”

Cele mai citite

Într-o singură seară, a transferat 16 jucători de la Universitatea Craiova: ”Am făcut contracte până la 04:00 dimineața”

Special  |  15 Iunie 2025, 11:43
1.
Într-o singură seară, a transferat 16 jucători de la Universitatea Craiova: ”Am făcut contracte până la 04:00 dimineața”
Radu Banciu a răbufnit la adresa antrenorului român: ”Cea mai mare gloabă! A antrenat peste 390 de echipe, nu știu cum nu îi e rușine”

Fotbal Internațional  |  16 Iunie 2025, 19:51
2.
Radu Banciu a răbufnit la adresa antrenorului român: ”Cea mai mare gloabă! A antrenat peste 390 de echipe, nu știu cum nu îi e rușine”
Suma de bani pe care ar fi primit-o Ronaldinho pentru a veni în România: ”El și Adriano erau faliți”
Suma de bani pe care ar fi primit-o Ronaldinho pentru a veni în România: ”El și Adriano erau faliți”
Diverse  |  16 Iunie 2025, 17:43
3.
Suma de bani pe care ar fi primit-o Ronaldinho pentru a veni în România: ”El și Adriano erau faliți”
Știri de ultimă oră din sport
OFICIAL | A părăsit Grecia și a semnat cu Sevilla

Fotbal Internațional   |  17 Iunie 2025, 11:27
OFICIAL | A părăsit Grecia și a semnat cu Sevilla
Gică Hagi a deturnat doi fotbaliști de la FCSB din drumul spre o echipă din SuperLiga. Gigi Becali: ”Când e vorba de Farul, prima opțiune o are el”

SuperLiga   |  17 Iunie 2025, 09:53
Gică Hagi a deturnat doi fotbaliști de la FCSB din drumul spre o echipă din SuperLiga. Gigi Becali: ”Când e vorba de Farul, prima opțiune o are el”
De ce a fost ”izolat” Dennis Man la Parma în mandatul lui Cristi Chivu: ”S-a lăsat urât, cu bătaie”

Stranieri   |  17 Iunie 2025, 09:25
De ce a fost ”izolat” Dennis Man la Parma în mandatul lui Cristi Chivu: ”S-a lăsat urât, cu bătaie”
FCSB și CFR Cluj își află adversarele din primul tur preliminar al Champions League și Europa League! Cu ce echipe s-ar putea duela
live blog FCSB și CFR Cluj își află adversarele din primul tur preliminar al Champions League și Europa League! Cu ce echipe s-ar putea duela
Champions League   |  17 Iunie 2025, 08:57
FCSB și CFR Cluj își află adversarele din primul tur preliminar al Champions League și Europa League! Cu ce echipe s-ar putea duela
Edi Iordănescu a vorbit deschis despre decizia care a provocat tristețe printre microbiști: "Oamenii încă mă acuză de asta"

Stranieri   |  17 Iunie 2025, 08:36
Edi Iordănescu a vorbit deschis despre decizia care a provocat tristețe printre microbiști: "Oamenii încă mă acuză de asta"
iAMsport LIVE, 17 iunie. Alexandru David și Ionuț Chirilă, invitații lui Costin Ștucan!

Fotbal   |  17 Iunie 2025, 08:15
iAMsport LIVE, 17 iunie. Alexandru David și Ionuț Chirilă, invitații lui Costin Ștucan!
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO Milionarul român cu 3 pensii, dezvăluiri şoc! A scos pistolul şi a luat-o la fugă
Milionarul român cu 3 pensii, dezvăluiri şoc! A scos pistolul şi a luat-o la fugă
L-a luat la țintă pe Horațiu Moldovan: ”Eu am crezut în el cum nu a crezut nimeni niciodată! Sunt supărat pe ce a făcut”
exclusiv L-a luat la țintă pe Horațiu Moldovan: ”Eu am crezut în el cum nu a crezut nimeni niciodată! Sunt supărat pe ce a făcut”
Special   |  16 Iunie 2025, 18:58
L-a luat la țintă pe Horațiu Moldovan: ”Eu am crezut în el cum nu a crezut nimeni niciodată! Sunt supărat pe ce a făcut”
Ilie Dumitrescu a intrat în vestiar și i-a dezorientat pe jucători: ”Ce a zis, mă?”
exclusiv Ilie Dumitrescu a intrat în vestiar și i-a dezorientat pe jucători: ”Ce a zis, mă?”
Special   |  16 Iunie 2025, 12:43
Ilie Dumitrescu a intrat în vestiar și i-a dezorientat pe jucători: ”Ce a zis, mă?”
Apar noi detalii despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu! Cum a decurs operația fostului președinte și ce spun medicii

Călin Georgescu nu se mai retrage! Ce l-a determinat pe acesta să rămână pe scena politică românească

Cine este Delia Velculescu, economistul FMI propus pentru funcția de premier al României. De ce a fost nominalizată de Nicușor Dan

exclusiv Finanțatorul echipei din SuperLiga a recunoscut că a vrut să îl numească pe Ionuț Chirilă antrenor, dar i s-a transmis să ia...
SuperLiga   |  12:35
Finanțatorul echipei din SuperLiga a recunoscut că a vrut să îl numească pe Ionuț Chirilă antrenor, dar i s-a transmis să ia altă decizie: ”Eu am avut o părere bună despre el”
exclusiv Legenda lui Dinamo care a ajuns să doarmă în vestiarul echipei: ”Era într-o stare foarte gravă, nu mai era funcțional”
SuperLiga   |  12:00
Legenda lui Dinamo care a ajuns să doarmă în vestiarul echipei: ”Era într-o stare foarte gravă, nu mai era funcțional”
OFICIAL | A părăsit Grecia și a semnat cu Sevilla
Fotbal Internațional   |  11:27
OFICIAL | A părăsit Grecia și a semnat cu Sevilla
exclusiv Adi Mutu, distrus de fostul său colaborator: ”Venea la 12-1 la muncă! Mi-a zis că aveam poster cu el pe perete, mintea...
SuperLiga   |  10:59
Adi Mutu, distrus de fostul său colaborator: ”Venea la 12-1 la muncă! Mi-a zis că aveam poster cu el pe perete, mintea legendelor nu e multă”
exclusiv Fostul președinte din Liga 1 nu a mai rezistat: ”S-au inventat AI, drone, el vine de pe vremea bombardierilor! Unii mor de...
Echipa Națională   |  10:24
Fostul președinte din Liga 1 nu a mai rezistat: ”S-au inventat AI, drone, el vine de pe vremea bombardierilor! Unii mor de foame, alții de lipsă de medicamente”
Gică Hagi a deturnat doi fotbaliști de la FCSB din drumul spre o echipă din SuperLiga. Gigi Becali: ”Când e vorba de Farul,...
SuperLiga   |  09:53
Gică Hagi a deturnat doi fotbaliști de la FCSB din drumul spre o echipă din SuperLiga. Gigi Becali: ”Când e vorba de Farul, prima opțiune o are el”
De ce a fost ”izolat” Dennis Man la Parma în mandatul lui Cristi Chivu: ”S-a lăsat urât, cu bătaie”
Stranieri   |  09:25
De ce a fost ”izolat” Dennis Man la Parma în mandatul lui Cristi Chivu: ”S-a lăsat urât, cu bătaie”
live blog FCSB și CFR Cluj își află adversarele din primul tur preliminar al Champions League și Europa League! Cu ce echipe s-ar putea...
Champions League   |  08:57
FCSB și CFR Cluj își află adversarele din primul tur preliminar al Champions League și Europa League! Cu ce echipe s-ar putea duela
Rezultate / Clasamente