Topul în care Louis Munteanu este numărul 1 la Euro 2025. Cu ce impresionează atacantul CFR-ului

George Drafta | Publicat: 09.06.2025 20:02 | Actualizat: 09.06.2025 20:02
Louis Munteanu (22 de ani), atacantul celor de al CFR Cluj și al naționalei de tineret, este cel mai bun marcator din sezonul recent încheiat printre jucătorii selecționați pentru ediția din acest an al CE de tineret. Românul are mai multe goluri înscrise pentru CFR Cluj decât oricare dintre fotbaliștii care vor juca la ediția turneului final care va începe miercuri.
Louis Munteanu va fi una dintre cele mai importante piese pe care se bazează selecționerul naționalei de tineret al României, Daniel Pancu, pentru competiția organizată în 4 orașe din Slovacia.
Fotbalistul trebuia să ajungă în cantonamentul reprezentativei U21 după meciul naționalei mari din Austria, însă Mircea Lucescu a renunțat la el încă înaintea jocului de la Viena.
Louis Munteanu, golgheter și în SuperLigă, și în Europa
Dintre toți fotbaliștii convocați de cei 16 selecționeri pentru meciurile CE de tineret, Louis Munteanu este cel mai valoros la un capitol important.
Cu 25 de goluri reușite în toate competițiile interne, vârful CFR-ului este mai eficient decât oricare dintre ceilalți jucători care vor încerca să impresioneze la Euro.
Într-un clasament al golurilor izbutite în stagiunea recent încheiată, fotbalistul naționalei de tineret a României este peste englezul Jay Stansfield, cu 24 de goluri izbutite pentru Birmingham, danezul Mathias Kvistgaarden, cu 23 de goluri pentru Brondby și francezul Thierno Barry, cu 19 goluri pentru Villarreal.
Ofensiva tricoloră, a 4-a dintre cele ale turneului final
Și la nivel de atac, România este bine reprezentată într-o ierarhie a eficienței. Jucătorii care compun lotul au marcat de 75 de ori pentru echipele lor de club în sezonul 2024-2025.
Dintre fotbaliștii convocați de Daniel Pancu îl urmează pe Louis Munteanu, alți doi atacanți de SuperLigă, Ianis Stoica cu 15 goluri și Vladislav Blănuță cu 12 goluri.
Naționala de tineret a României este prezentă pentru a 4-a oară consecutiv la edițiile CE de tineret. În 2025, tricolorii mici se vor duela în grupe cu reprezentativele Italiei, Spaniei și Slovaciei. Programul selecționatei pregătite de Daniel Pancu la competiția din Slovacia va fi următorul
Miercuri, 11 iunie: Italia – România (Trnava, ora 22:00)
Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00)
Marți, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00)
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite

















